MITURI DESPRE HIPNOZĂ

MITURI DESPRE HIPNOZĂ

“Nu toţi oamenii pot fi hipnotizaţi”

E important să înţelegem că orice hipnoză este de fapt o formă de autohipnoză. Transa hipnotică se întâmplă în mintea individului, rolul hipnoterapeutului este doar de a ghida pe client(ă) în aprofundarea acestui proces şi de a acompania într-un mod securizant ceea ce se petrece în plan intern. Orice om dispune de capacitatea de a dezvolta o transă hipnotică. Într-adevăr, unele persoane intră mai uşor în transă într-un cadru terapeutic, de regulă cele care lucrează cu oamenii, care au o imaginaţie mai bogată, mai predispuşi spre reverie, ori cu un coeficient de inteligenţă ridicat. Însă prin exersare şi prin dizolvarea temerilor, se poate ajunge la un antrenament hipnotic optim pentru dezvoltarea unor transe eficiente în terapie.

“Risc să nu mai ştiu ce-i cu mine, ori să spun anumite lucruri”

Aceasta e o părere alimentată mai ales de media şi demonstraţiile de hipnoză de scenă, deseori regizate ori cu voluntari cu o mare nevoie inconştientă de dezinhibiţie socială. Acest mit al controlului unui aşa-zis “hipnotist” asupra celui “hipnotizat” trădează de fapt prejudecata că totul ar sta în puterea “hipnotizatorului”, când lucrurile stau exact invers, după cum am precizat mai sus. Mai mult decât atât, fiecare om posedă nişte mijloace inconştiente de apărare în virtutea cărora, chiar şi în timpul unei transe hipnotice profunde, nu ar face nimic din ce i s-ar părea vreodată a nu fi în folosul propriu.

“Amintiri recuperate din alte vieţi”

Hipnoza clinică este folosită în psihoterapie pentru a lucra cu realitatea acestei vieți, nu este nicidecum un mijloc de confirmare a unor credințe spirituale. Experiențele personale din timpul transelor vizează realități subiective, iar ceea ce contează este rezonanța lor afectivă și modul în care acestea sunt prelucrate în terapie. Promisiunile unora care pretind facilitarea unor astfel de experiențe metafizice nu garantează veridicitatea acelor experiențe, denotă doar propriile lor credințe (ori interese materiale, din păcate) și nu au nicio legătură cu psihoterapia.

“Trebuie să nu auzi hipnoterapeutul, ori să nu mai ţii minte ce s-a întâmplat în transă”

Mulţi cred că a fi în transă înseamnă a nu mai fi conectaţi deloc la exteriorul lor. Dar nivelul de profunzime a transei diferă de la o şedinţă la alta şi nu corelează cu eficienţa terapiei. Pe lângă aceasta, chiar şi în cele mai profunde transe poţi auzi mai vag ori mai clar vocea care te însoţeşte, în timp ce partea inconştienţă a minţii tale poate fi intens preocupată, fără să îţi dai seama, de explorări ale propriei fiinţe ori ale altor modalităţi de rezolvare a ceea ce te frământă. Iar când vei reveni în stare de veghe, partea conştientă a minţii tale bineînţeles că poate să reţină orice lucru la care a fost atentă, în timp ce partea inconştientă a minţii va germina în continuare cu un sens ascuns, în folosul tău.

“Dacă nu mă mai trezesc?”

Singurul motiv pentru care cineva ar refuza în mod inconştient să revină din transă ar fi că e prea plăcut acolo unde e. Însă din nou, chiar şi din cele mai profunde transe, partea ta inconştientă va căuta să revină treptat, în ritmul ei, la starea de veghe, cu intentia de a fructifica noile descoperiri sau învăţări deprinse în acele momente speciale.