MITURI DESPRE PSIHOTERAPIE

MITURI DESPRE PSIHOTERAPIE

“Psihoterapia este doar pentru tulburări psihice ori pentru situaţii critice”

Psihoterapia s-a dezvoltat într-adevăr de-a lungul timpului datorită rezultatelor concrete obţinute în tulburări de natură psihologică şi în situaţii de criză. Dar nu se limitează la acestea. Psihoterapia se adresează oricărei persoane care este interesată să schimbe ori să îmbunătățească ceva în plan personal, astfel încât să-și redobândească o stare confortabilă ori să-și reconstruiască viața cu sens.

“Psihoterapia este pentru cei slabi”

Acesta este unul din principalele motive pentru care unii evită sau amână terapia. Însă dimpotrivă, cei puternici sunt cei care aleg de fapt să înceapă o terapie. Aceasta deoarece de multe ori, a fi puternic înseamnă a recunoaşte un adevăr înăuntrul tău: acela că ai nevoie de ajutor. Depășirea acestei bariere mentale marchează începutul sincerității faţă de propria fiinţă, un factor important în cadrul terapiei.

“Un psihoterapeut îmi va da niste sfaturi”

Psihoterapia e diferită de modelul medical. Terapeutul te va acompania şi te va ajuta în cadrul şedinţelor să-ţi clarifici nişte lucruri, să explorezi nişte posibilităţi, să îţi construieşti un drum propriu. Uneori, pot fi propuse nişte “prescripţii terapeutice”, care au însă rolul de a-ţi stimula şi alte feluri de a fi, pentru a fi observate şi ulterior discutate, tot în cadrul terapiei. Însă nu se oferă sfaturi, deoarece psihoterapeutul are datoria de a respecta propriul tău potenţial, propria ta creativitate şi propria ta capacitate de a lua decizii potrivite.

“Dacă aflu cauza, am să mă fac bine”

Identificarea cauzelor multiple ale unor stări disfuncționale, cauze care își pot avea originea atât în trecut, cât și în prezent, poate fi utilă și e chiar indicată în terapie, pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în viețile noastre. Însă aceasta nu înseamnă că ar fi neapărat necesară pentru ca schimbarea terapeutică să aibă loc – pentru care alți factori au o importanță majoră în timpul terapiei. Iar atunci când e utilă, de cele mai multe ori identificarea cauzelor se dovedește a nu fi suficientă în diverse orientări terapeutice, fiind necesare și alte demersuri.

“Trebuie să-ţi fie mai intâi rău că să-ţi fie apoi mai bine”

Această preconceptie trădează tendința unora de a dramatiza terapia, iar asta nu înseamnă că e o regulă valabilă. Într-adevăr, psihoterapia se situează undeva la limita între confort şi disconfort, deoarece procesul de a schimba ceva în plan personal nu e tocmai uşor, implică nişte confruntări cu propriile limite ori cu propriile iluzii. Însă a considera necesar să-ţi fie mai întâi mai rău este nefondat în realitate, chiar dacă orice demers terapeutic poate avea momentele sale mai puţin plăcute.

“Pentru X situaţie e necesară sau indicată o anumită metodă terapeutică”

Nu există o corelaţie semnificativă între metoda de terapie şi eficienţa terapiei. De fapt, chiar cercetările din domeniu arată că metoda contează mai puţin de 10%. Interesant, nu? Ce contează de fapt în cadrul şedinţelor de psihoterapie sunt: relaţia dintre terapeut(ă) şi client(ă), cât de mult se implică aceştia împreună în realizarea schimbării şi în ce măsură sunt facilitate noi experienţe de viaţă. Deci chiar nu contează în ce şcoală s-a format pihoterapeutul tău, atât timp cât simţi că terapia voastră e pe un drum bun sau observi că dă roade.

“Să găsesc un terapeut specializat pe problema mea”

Ideea că pentru un anumit caz ar fi necesar un terapeut care s-a specializat îndeosebi pe acel segment este supraestimată. Majoritatea psihoterapeuţilor, inclusiv cei “specializaţi” pe anumite “tipuri de cazuri”, lucrează cu o diversitate de situaţii pe care clienţii/pacienţii le prezintă în terapie, iar eficienţa nu are nicio legătură cu aşa-numita “specializare”. Să reţinem că fiecare om este unic, iar în psihoterapie nu se lucrează cu “boala” / “tulburarea” / ‘tipuri de cazuri’, ci se lucrează cu omul.

“O terapie eficientă durează o anumită perioadă de timp”

Aceasta e o idee susţinută fie de unii promotori ai terapiilor de scurtă durată, fie de unii promotori ai terapiilor de lungă durată, ambele categorii bazându-se pe cercetări solide. Însă durata psihoterapiei variază nu doar în funcţie de tipul de terapie, ci şi de fiecare client în parte. Fiecare individ are propriul ritm de a se familiariza cu anumite lucruri, propriul ritm de a schimba ceva în plan personal, în funcţie şi de contextul de viaţă. Aşadar, pentru unii, psihoterapia poate fi un proces mai scurt, în timp ce pentru alţii, poate dura mai mult.

“Psihoterapeut sau psihoterapeută?”

Dacă un apropiat care mai e şi psihoterapeut îţi spune că pentru tine ar fi indicată o terapie cu un psihoterapeut sau cu o psihoterapeută, adică după criteriu de gen, probabil vei avea tendinţa să îl crezi, că doar el e “specialistul”, nu? Dar această sugestie, pe lângă faptul că riscă să îngrădească libertatea de alegere, nu are nicio susţinere practică (ci doar teoretică/speculativă, bazându-se pe teorii sau pe alte cazuri). Cel mai corect faţă de tine este să alegi cum simţi tu, în cazul în care acest criteriu chiar contează pentru tine. Cu siguranţă ai motivele tale, mai mult sau mai puţin conştiente, pentru care decizi într-un anumit fel, iar asta face ca alegerea ta să fie cea mai bună.