MILTON ERICKSON ȘI TERAPIA ERICKSONIANA

MILTON ERICKSON ȘI TERAPIA ERICKSONIANA

Milton Hyland Erickson (1901-1980) a fost un psihiatru și psiholog american, specializat în hipnoză clinică și terapie de familie. În lumea medicală, a avut parte de o reputație solidă ca profesionist, datorită rezultatelor înregistrate ca psihiatru și psihoterapeut.

Născut într-o familie modestă și numeroasă (având șapte surori și un frate), Milton Erickson s-a făcut remarcat încă din copilărie ca fiind un copil ciudat, cufundat deseori în lectura unui dicționar explicativ ori în observarea comportamentelor altora. Nu a vorbit până la 4 ani, ulterior constatându-se că distingea doar culoarea purpurie, nu percepea tonalitatea vocală și era ușor dislexic. Dorința lui inițială era cea de a ajunge fermier, ca și tatăl sau. Însă la 17 ani se îmbolnăvește de poliomielită, episod care avea să-i schimbe tot restul vieții. Fără speranță de supraviețuire din partea medicilor, reușește totuși să treacă peste criza de poliomielită, având atunci parte și de prima experiență autohipnotică: vrând să mai prindă încă o dată apusul soarelui, reușește să elimine din câmpul vizual un copac și un gard care în mod obișnuit îi blocau priveliștea – ulterior constată că de fapt acestea erau tot la locul lor. Rămas paralizat la pat, fără speranță de recuperare, începe să observe la membrii familiei maniera non-verbală de a comunica, realizând importanța acesteia. Urmărind cum o soră mai mică învață să meargă, începe să se cufunde în stări de reverie, accesându-și amintiri vesele în care își folosea corpul. Astfel, prin lungi rememorări ale amintirilor corporale, își recapătă treptat controlul asupra mușchilor. La îndemnul medicului, își redezvoltă musculatura  îmbarcându-se de unul singur într-o excursie cu un canoe, de-a lungul unui rău, din care se întoarce mergând pe propriile picioare, ajutat de un baston. 

Nemaifiind apt pentru munca de fermier, își îndreaptă interesul către medicină, din dorința de a-i ajuta pe alții. S-a remarcat prin studiu intens și cercetare încă din perioada universitară, reușind în același timp să fie atestat în psihiatrie și psihologie. Cercetările sale în domeniul sugestiei și hipnozei, precum și succesele intervențiilor sale psihoterapeutice, l-au propulsat rapid în lumea medicală. În scurt timp, a ajuns să fie cunoscut drept psihiatrul la care alți psihiatri își trimiteau pacienții “imposibili”, datorită modului sau inovator și nonconformist de abordare a oamenilor. Cei care au avut șansa de a lucra cu el în mod direct, ca pacienți ori colaboratori, îl descriu drept o persoană plină de compasiune și cu profunde valori umane. Din cauza stării de sănătate, a fost nevoit să își restrângă practica medicală în biroul amenajat în propria casă. Cu toate acestea, și-a continuat cercetările și a călătorit mult pentru a oferi seminarii, datorită solicitărilor frecvente pe care le primea. Împreună cu alți specialiști, a fondat Societatea Americană de Hipnoză Clinică, cu intenția de a promova hipnoza clinică într-un mod cât mai accesibil.

Când vine vorba despre așa-numita terapie ericksoniană, mulți se întreabă în ce constă aceasta și care este teoria din spatele ei. Însă una din caracteristicile definitorii ale acestei orientări este că nicio teorie a personalității nu poate defini unicitatea individului. Stilul terapeutic nonconformist prin care Milton Erickson a atras atenția lumii medicale se baza într-o mare măsură tocmai pe această premisă – că fiecare persoană este un individ unic, iar “psihoterapia ar trebui formulată pentru a putea întâlni unicitatea nevoilor individuale, mai degrabă decât să croiască persoana pentru a se potrivi cu patul procustian al unei teorii ipotetice a comportmentului uman”.

În continuarea acestei caracteristici, o altă trăsătură importantă a orientării ericksoniene în terapie se referă la faptul că pacientul/clientul este expertul propriei situații pentru care solicită ajutor. Terapeutul nu mai e considerat expert ori posesor al vreunui adevăr considerat științific, ca în terapiile tradiționale, ci un colaborator care ține cont de opiniile pacientului/clientului, pentru a-l ajuta să-și construiască propriile soluții viabile și rezistente în timp la situațiile care se cer rezolvate.

Inconștientul ca resursă este unul din principiile de bază ale terapiei ericksoniene, prin care a fost redefinită o mare parte din funcționarea psihicului uman. Până la Milton Erickson, hipnoza tradițională era preponderent sugestivă, adresându-i-se minții inconștiente în mod direct, pentru a manifesta niște simptome ori a prescrie anumite comportamente. Cu această nouă abordare hipnoterapeutică, modalitatea inconștientă de funcționare a psihicului este considerată superioară celei conștiente, prin faptul că dispune de înțelepciune și resurse care au rămas în stare latentă (“adormite”). Stimulând aceste resurse inconștiente într-o manieră permisivă, practic încuranjând individualitatea clientului, schimbarea terapeutică este astfel facilitată și văzută ca un proces de depășire a limitelor conștiente prin care mintea era obișnuită să funcționeze.

Schimbarea și influențarea sunt inevitabile. Nimic nu rămâne la fel, iar oamenii nu au cum să nu se influențeze între ei, în virtutea interacțiunilor care au loc. O mică schimbare a unui membru al familiei poate produce schimbări mai mari la nivelul familiei, care la rândul lor pot facilita alte schimbări în modul de interacțiune. Important este ca aceste schimbări să fie în folosul grupului.

Orice comportament are un scop. Oricât de iraționale ar părea unele comportamente, gânduri ori trăiri afective, acestea există tocmai pentru că aduc un anumit beneficiu. Iar simptomul este văzut ca soluția cea mai bună pe care individul a găsit-o în mod inconștient, în confruntarea sa cu situația nedorită. Cu alte cuvinte, comportamentul aparent problematic este reconsiderat drept o încercare de rezolvare a unei situații problematice, acentuându-se astfel latura pozitivă a simptomului.

Principiul utilizării a fost adoptat de Milton Erickson chiar în regulile sale de viață. Modul în care propriile deficiențe din copilărie îi limitau percepția și exprimarea l-a ajutat de timpuriu să realizeze că fiecare persoană are propriul cadru de referință de a se raporta la realitate, iar el s-a folosit de acest principiu pentru a se plia pe stilul fiecărui om în parte. S-a folosit de greutățile de care s-a lovit în viață (printre care două crize de poliomielită, urmate de paralizii și dureri cronice) pentru a-și dezvolta o răbdare nemărginită și o înțelegere profundă a naturii umane. Conform acestui principiu, orice neajuns poate fi valorificat, astfel încât experiența de viață să fie îmbogățită într-un mod constructiv.

Abordarea durerii, atât fizice, cât și mentale, a fost una din preocupările majore ale lui Milton Erickson. Modul în care a lucrat cu propria durere fizică (din cauza sindromului de poliomielită), prin folosirea stărilor modificate de conștiență, i-a fost de folos și în abordarea hipnoterapeutică a durerii cronice pentru care mulți suferinzi i-au solicitat ajutorul. În ceea ce privește durerea sufletească, Erickson era foarte ancorat în realitate și nu a negat niciodată caracterul dramatic al existenței. Însă totodată l-a preocupat îndeosebi provocarea de a dezvolta, prin noi experiențe de viață, stări de bucurie și satisfacție, în ciuda tuturor obstacolelor.  Cei care l-au cunoscut îndeaproape au constatat cu surprindere cum un om încercat de multe greutăți era de fapt unul dintre cei mai fericiți oameni, bucurându-se, împreună cu alții, pentru cele mai mărunte lucruri și manifestând un constant simț al umorului.

În ultimele zile ale vieții, Milton Erickson a fost întrebat de unul din foștii lui studenți cum ar putea să fie răsplătit pentru cât de mult i-a ajutat și i-a învățat. Cum niciodată nu a dorit să creeze vreun model rigid de școală terapeutică, ba chiar s-a distanțat inclusiv de termenul “ericksonian”, răspunsul său a fost pe măsură, cât se poate de simplu: “Poți transmite mai departe ce te-a ajutat pe tine”. A decedat la 78 ani, așa cum și-a dorit: cu un zâmbet pe față, înconjurat de familie – soție, cei opt copii, nepoți și strănepoți. 

În prezent, există multe școli de psihologie și psihoterapie care au fost influențate de stilul de lucru neobișnuit al lui Milton Erickson. Acestea sunt hipnoterapia, programarea neuro-lingvistică, terapiile scurte orientate spre soluții, terapia strategică și terapia sistemică de familie. În afară de foștii studenți care îi continuă și în prezent munca în domeniul psihoterapiei, Erickson a mai lucrat și cu personalități marcante care i-au solicitat colaborarea, cum ar fi antropologii Gregory Bateson și Margaret Mead, psihanaliștii Lawrence Kubie și Robert Lindner (acesta din urmă fiindu-i și student), scriitorul Aldous Huxley (în perioada sa de interes asupra stărilor modificate de conștiență), psihiatrul și psihoterapeutul Salvador Minuchin (cel care a pus bazele terapiei structurale de familie).

Contribuția pe care Milton Erickson a adus-o în domeniul psihoterapiei continuă și astăzi să fie apreciată ca fiind foarte valoroasă. În prezent, există numeroase asociații profesionale care îi promovează stilul de lucru într-o manieră pragmatică și empatică totodată, flexibilă și integrativă, astfel încât ceea ce primează în lucrul cu oamenii să fie rezultatele concrete și observabile ale celor care solicită ajutor specializat.