TERAPIE DE FAMILIE

Terapia de familie pe care o practic este experiențială (urmărind facilitarea unoi noi experiențe de viață, mai constructive) și are un caracter pragmatic (fiind orientată spre soluții viabile).

Fiind o terapie de intervenție, cu durată relativ scurtă (aceasta putând varia de la câteva săptămâni la mai multe luni, în funcție de fiecare caz în parte), o importanță majoră o are colaborarea dintre terapeut și membrii familiei, ceea ce necesită receptivitate crescută și implicare activă a acestora.

Resursele de care membrii familiei au nevoie pentru a depăși impasurile se află chiar în interiorul grupului, doar că încă nu sunt conștientizate și utilizate. Astfel, soluțiile vizează dezvoltarea acelor competențe ale membrilor familiei, pentru a face față și a depăși momentele de criză/stagnare, orientându-se către un viitor mai benefic.

Ca urmare a potențialului creativ la nivel familial, comportamentele “problemă” nu mai sunt considerate patologice, ci pur și simplu răspunsuri pe care membrii familiei și le-au dezvoltat în timp, ca modalități de adaptare la situații neprevăzute. Acestea pot fi înlocuite cu modalități mai funcționale de adaptare, în beneficiul individual și familial. În virtutea acestui principiu, sunt respinse din start etichetele care ar putea sugera patologia vreunui membru al familiei.

Un alt principiu pe care îl adopt este considerarea familiei drept un grup cu propria sa identitate și cu propriile sale reguli, ceea ce îi conferă o anumită structură și un anumit mod de funcționare. Astfel, unele norme, precum și unele granițe din cadrul grupului pot fi prea rigide, în timp ce altele pot fi prea difuze, motiv pentru care deseori este necesară abordarea și modificarea dinamicii relaționale dintre membrii familiei – așteptări, comportamente, reacții etc.

Accentul este pus pe egalitate în ceea ce privește exprimarea tuturor punctelor de vedere, la nivel de grup. Acest lucru este important, pentru a se respecta individualitatea fiecăruia și nevoia firească de diferențiere a persoanelor aflate în process de maturizare, menținând totodată coeziunea și ordinea ierarhică din cadrul familiei (ex: părinți vs. copii)

Deseori, comportamentele aparent bizare ale unor membri au rol de manifestare simptomatică a unor subiecte tabu din cadrul familiei, cum ar fi suferințe de care nu se vorbește, dificultăți la nivel de cuplu, violență domestică etc. De aceea, concomitent cu abordarea comportamentului simptomatic, este indicată abordarea și dezvăluirea acestor subiecte devenite tabu, în grup sau individual.

Iau în calcul totodată și scenariile de viață pe care unii membri au tendința inconștiență de a le prelua de la figuri semnificative din familiile lor de origine (ex: tipare de indiferență afectivă, tendința de a controla destinele copiilor, tendința de victimizare etc.). Un om își dobândește libertatea interioară și în măsura în care reușește să se diferențieze de eventuale tipare disfuncționale din familia de origine, iar în astfel de cazuri ședințele se pot desfășura și în format de terapie individuală cu persoanele în cauză.